Acasă Opinii 15 mai. De ce trebuie să rămânem ”în gardă”

15 mai. De ce trebuie să rămânem ”în gardă”

0
DISTRIBUIȚI
”La 23:59 numărăm ca la revelion?” sau ”ieșim toți în stradă după ora 00:00” se spune mai în glumă, mai în serios, pe internet, cu câteva ore înainte de ”ridicarea” stării de urgență.

Înțeleg nerăbdarea de a putea ieși din nou liberi pe străzi fără să dăm explicații. A fost o perioadă grea mai ales pentru cei care stau la bloc, cum este și cazul meu. Dar fără să instigăm la panică pentru că nu este acesta scopul articolului, vreau să trag un semnal de alarmă, dacă-l putem numi așa. Pericolul încă există!

Așa cum am scris și într-un material anterior (pe care îl puteți vedea AICI), ne recăpătăm sentimentul de libertate și nu ne ajută cu nimic dacă ne îngrămădim la șprițuri de 15-20 de persoane.

Măsurile se relaxează, dar cât despre noi ”nu este momentul să ne relaxăm prea mult”, așa cum a spus și Klaus Iohannis în urmă cu două zile.

Ce trebuie să știi că se întâmplă după 15 mai?

Păi, trebuie să știi că se redeschid spațiile comerciale cu acces din stradă, bisericile (în anumite condiții), saloanele de îngrijire personală și este posibil să se redeschidă și parcurile. Sau unele parcuri. 

Cel puțin asta înțeleg din declarația lui Iohannis ”RECOMANDĂM autorităților locale ca din 15 mai să redeschidă parcurile pentru public”. Deci nu se impune. Din câte înțeleg, ar rămâne la decizia fiecăruia. În fine!

Și mai știm că trebuie să purtăm mască obligatoriu în spațiile închise.

Concluzia e simplă. Măsurile nu mai sunt atât de drastice, dar asta nu înseamnă că nu trebuie să rămânem în continuare ”în gardă”. 

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.